Obiective turistice

• Datare: 1750;
• Cod LMI: MM-II-m-B-04608;

Biserica actuală de piatră, datează din anul 1750, când cel mai probabil s-a pus piatra de temelie, lucrările de construcție continuându-se în 1758 cu ridicarea pereților și finalizându-se în 1775 cu lucrările de acoperire a edificiului.

Conform inscripției de pe spatele icoanei de prestol, Diacul Petre din Preluca notează anul începerii construcției bisericii a fi 1758. În anul 1775 sătenii revin pe șantier și finalizează lucrările de construire. Biserica are trei clopote: unul din 1818, al doilea din 1960 și al treilea din 2005 turnat la Satu Nou de Sus pe cheltuiala credincioșilor. A mai avut un clopot din 1858, care a fost luat de autorități în timpul primului război mondial pentru a fi topit și a se fabrica din el tunuri și ghiulele de artilerie. Tradiția locală păstrează în memorie existența unei mai vechi biserici de lemn dispărută azi.

Iconostasul a fost pictat în anul 1885. În 1905 biserica a fost renovată. În 1986 zidurile exterioare au fost tencuite și date în terasit. În 1998 s-a schimbat scândura de pe turnul bisericii iar șindrila a fost înlocuită cu tablă de aluminiu. În 2007-2008 s-au făcut lucrări la interior: a fost eliminată tencuiala din pământ și nisip, a fost aplicată o tencuială nouă și pereții au fost pregătiți pentru pictură. Între 2009-2015 biserica a fost pictată: zidurile în frescă și bolta din lemn în ulei, de către pictorul Sălăjan Ștefan din Bontăieni. Vechiul iconostas a fost înlocuit în aceeași perioadă.

Biserica nu a fost inițial  împodobită cu decor mural. Diacul Petre din Preluca (1755-1800) a fost cunoscut ca pictor de icoane și muralist. A realizat decorul mural sau icoane pentru bisericile din Răzoare (1759), Preluca Veche (1766), Sălnița (1768, 1770), Coroieni (1779, 1785, 1792), Buteasa (1770-1780), Drăghia (1797).

Pe o scândură de pe spatele icoanei de prestol se află inscripția (în limba română cu litere chirilice): „În zilele Înălțatului Împărat IOSIF și mitropolit GRIGORIE MAER în toată Țara Ardealului. Cine va fi slujitu la acest st. Prestol și pre mine să nu-lu uite a mă pomeni la sfânta leturghie ca și pre tot să vă pomenească Domnul. Eu PETREA DIACUL din Preluca ZUGRAV. În anul Domnului 1778 am făcut acest sicriio și cu icoane de asupra pre Sfântul Prestol, la a 2-a rădicare a sfintei Beserici, carea s-au fost început a să zidi la anul 1758 și s-au făcut zidul apoi s-au făcut răzmeriță pentru unirea și s-au lăsatu tot satu neunit numai popii au rămas uniți: popa Toader, popa Ioan, popa Alexa și 2 oameni Cozmuța, Gabor și Florian Gavrilă și au lăsat satul besearica și și-au făcut șura Besearică apoi s-au înturnat la anul 1775 și au prins a lucra și au șindrilit Besearica. ”

• Datare: sec. XVIII;
• Cod LMI: MM-II-m-B-04522;

Berința – un sat aflat la intersecția „drumurilor țării” încă din cele mai vechi timpuri, păzind prin vama sa una dintre căile de comunicație cu minele din Cavnic și mai departe cu Țara Maramureșului. Nu este de mirare că la sfârșitul secolului al XVII-lea sătenii au ținut să ridice o biserică falnică de zid, în rit ortodox – biserica „Sfânta Paraschiva” – situație rar întâlnită în această regiune unde bisericile erau construite din lemn, mai cu seamă că și dimensiunile sale erau reprezentative, încadrând-o în categoria bisericilor mari pentru acea epocă. După aproape 150 de ani, când s-a pus problema construirii celei de-a doua biserici – biserica „Sf. Nicolae” – a fost inevitabil ca sătenii să construiască tot o biserică de zid. De data aceasta Berința nu mai iese din uzanțele vremii, ci se înscrie în seria bisericilor de zid ridicate de tinerele comunități greco-catolice în Baia Mare și localitățile din împrejurimi: Baia Sprie, Cetățele, Tăuții de Sus. Cu toate acestea, modelul real al noii biserici din Berința este sora ei mai mare, vechea biserică „Sfânta Paraschiva”, cu dimensiunile ușor reduse.

Biserica „Sf. Nicolae” are un amplasament foarte bun, pe vârful unei coline, cu vizibilitate bună din drumul comunal. Accesul se face printr-un drum secundar care conduce vizitatorul către accesul principal, pe latura sudică a bisericii. Este o biserică pe tipologie românească, cu foarte puține abateri de la tipar. Planul prezintă succesiunea celor 3 spații cu sacralitate crescătoare (pronaos, naos și altar) la care se adaugă un pridvor ermetic, așa cum se obișnuiește în Țara Chioarului. Absida altarului este decroșată și se arcuiește frumos în plan, sugerând cu mândrie materialul din care este realizată biserica: zidărie de piatră cu pereți groși de 60-70cm.

Turnul este solid și nu prea înalt. Din cauza amplasării bisericii pe vârful unei coline nu era foarte necesară înălțarea excesivă a turnului, mai cu seamă că meșterii erau confruntați cu provocarea rezolvării stabilității turnului în condițiile eliminării peretelui dintre naos și pronaos (ca element de sprijin pentru turn). Turnul este îmbrăcat în draniță și are o mică „poală” imediat deasupra coamei acoperișului bisericii. Galeria clopotelor, puțin ieșită în consolă, are parapetul închis cu scândură simplu decupată în colțuri în partea sa inferioară. Arcadele galeriei clopotelor sunt mărunte, greu vizibile în umbra fleșei turnului; sunt tratate miniatural, formate dintr-o înșiruire de 4 arce.

• Datare: 1735;
• Cod LMI: MM-II-m-B-04547;

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în 1735 se află la 30 de m de drumul care duce spre localitatea Preluca Nouă. Biserica se înscrie în tipologia bisericilor maramureșene cu pronaos, naos, altar. Este o biserică de dimensiuni medii (L 14.45 x l 5.90 x H 20.05). Fundația şi zidăria sunt din piatră, faţadele tencuite. Suprastructura din lemn este tipică pentru toate bisericile de lemn din zona Maramureșului, având în componenţă şarpanta, bolta, turnul şi coiful turnului. Subansamblurile specifice conduc la ideea unei posibile preluări a materialului lemnos dintr-o biserică existentă anterior şi demnatelată cu ocazia zidirii actualei biserici în 1735.

Iniţial, biserica a avut dimensiunile pe care se întinde astăzi naosul şi altarul, pronaosul s-a adăugat ulterior, astfel încât s-a putut observa după uşă o cruce de piatră din cimitir cuprinsă în interior şi despre care se presupune că este crucea ctitorului bisericii.

Clădirea a suferit puţine intervenţii de-a lungul existenţei sale. S-au efectuat lucrări de întreţinere curentă cu excepţia eşafodajului pentru clopote instalat la începutul secolului trecut. La lucrările de reparare – restaurare din perioada 1970 – 1980 s-au utilizat un număr nepermis de mare de consolidări metalice, sistem nepotrivit la o lucrare de restaurare de importanţa celei în cauză. În anul 2010 – s-a emis aviz pentru lucrări de restaurare, lucrări menite să corecteze erorile intervențiilor anterioare, să conserve şi să pună în valoare monumentul din Copalnic. Noile lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 2011 – 2012, biserica redevenind un simbol al acestei zone.

• Datare: 1868;
• Cod LMI: MM-II-m-A-04595;
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1861 conform principiilor constructive ale epocii în care bisericile deveneau mai mari (în concordanță cu creșterea demografică), spațiile interioare începeau să capete fluiditate și vizibilitate între ele ca reflexie a noilor idei iluministe, iar tehnicile constructive învățau să se adapteze la aceste cerințe ale modei vremii. Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, construită în vecinătatea uneia mai vechi, strămutată de la mănăstirea din sat, a fost sfințită în anul 1861. Din vechiul edificiu se mai păstrează doar masa Sfântului altar și câteva icoane, probabil și iconostasul. În memoriile învățătorului Vartolomeu Pașca a fost consemnat faptul că în anul 1858 s-a încheiat un contract cu meșterul Gheorghe Horja din Recea, care s-a angajat să construiască biserica după planul celei din Plopiș. Neînțelegerile ivite între meșter și localnici au avut drept consecință construirea turnului după modelul bisericii din Recea (azi strămutată în Valea Chioarului). Turnul bisericii din Lăschia are o înălțime de 32m de la bază.
Pictura murală a actualei biserici a fost realizată de către Paul Weissu, pictor cu brevet din Baia Mare, în anul 1870. Programul iconografic a fost simplificat: pe axul median al bolții semicilindrice a naosului a fost pictată Sfânta Treime în redactare accidentală, iar pe poalele bolții se pot observa două scene: Înălțarea la cer a Sfântuilui Ilie (latura sudică) și Scara lui Iacov (latura nordică), flancate de reprezentările celor patru Evangheliști. Pe tavanul pronaosului a fost zugrăvită Maica Domnului Oranta. Altarul, pereții naosului și ai pronaosului au fost pictați în fonduri de culorile tricolorului.
Iosif Kadar, la începutul secolului al XX-lea, o aprecia ca fiind „cea mai frumoasă și mai mare biserică din împrejurimi”. Au contribuit la ridicarea bisericii următorii localnici: crâsnicul Ioan Dochița, Ilieș Gavril, Pașca Vasile, Pașca Tanasie, Ilieș Vartolomeu, Pașca Mihai,Filip Mihai,Ilieș Ioachim, Roman Tanasie, cantorul Vasile Filip. Locul bisericii „s-au scimbat înder Ioann Roman a lui Iosip și cu fetu Ioann Dotitza a Filip de la Pascha Vasalie a Hertza”.
În anul 1877 a fost reparat acoperișul în întregime. În anul 2011 s-au executat lucrări complexe de restaurare, proiectate de sc MANISA CONSTRUCT srl – arh. Niels Auner, și executate de sc RUSTIC srl – ing. Cornel Cușner.

• Datare: 1757;
• Cod LMI: MM-II-m-A-04541;

Satul a avut o biserică în vechea vatră a satului „Cărpinișul vechi”, construită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea după cum spune tradiția locală. În urma năvălirilor tătare satul se mută pe o poziție apropiată de actualul amplasament unde construiește biserica de lemn datată în anul 1757, conform inscripției incizate pe ancadramentul vechii uși de intrare. Biserica era mică și foarte simplă, cu plan dreptunghiular și absida altarului decroșată, cu intrarea pe latura sudică, și fără turn. Cu toată această modestie aparentă, prin contrast, interiorul bisericii era uimitor: la câțiva ani după ridicarea bisericii (posibil 1760) a fost realizat iconostasul și interiorul bisericii a fost pictat. Într-o perioadă de cca. 100 de ani satul migrează spre est de Valea Cărpinișului, astfel că sătenii se hotărăsc să mute și micuța biserică.
În anul 1847 au fost turnate clopotele bisericii, la Cluj, cu inscripția ”Turnat pentru parohia greacă din Cărpiniș prin demersul protopopului din Chioar, Csókás Gergely” gravată pe unul dintre clopote. În timpul evenimentelor din 1848 soldații unguri au luat un clopot pentru a-l transforma în armament. După mutarea pe actualul amplasament a apărut necesitatea extinderii bisericii din cauza creșterii numărului populației din sat și implicit a numărului de credincioși. Ca urmare, în anul 1982 au fost făcute modificări importante: mutarea accesului de pe latura sudică pe cea vestică, realizarea pridvorului și a cafasului, construirea turnului care se sprijină pe structura pridvorului, extinderea naosului și refacerea altarului.
În anul 1943 este dată în folosință noua biserică de zid, construită din piatră și cărămidă. Vechea biserică de lemn este părăsită la această dată. În anul 1641 când a fost făcută „Evidența monumentelor istorice din R.P.R.” și Biserica din Cărpiniș a fost documentată, starea bisericii era foarte gravă, în „precolaps”. Conform informațiilor primite de la preotul-paroh Pop Adrian Simion, iconostasul bisericii noi este sculptat de Vida Gheza iar pictura sa este realizată de Lidia Agricola.