Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Biserica „Sfântul Nicolae” din Berinţa

  • Datare: sec. XVIII;
  • Cod LMI: MM-II-m-B-04522;

Berința – un sat aflat la intersecția „drumurilor țării” încă din cele mai vechi timpuri, păzind prin vama sa una dintre căile de comunicație cu minele din Cavnic și mai departe cu Țara Maramureșului. Nu este de mirare că la sfârșitul secolului al XVII-lea sătenii au ținut să ridice o biserică falnică de zid, în rit ortodox – biserica „Sfânta Paraschiva” – situație rar întâlnită în această regiune unde bisericile erau construite din lemn, mai cu seamă că și dimensiunile sale erau reprezentative, încadrând-o în categoria bisericilor mari pentru acea epocă. După aproape 150 de ani, când s-a pus problema construirii celei de-a doua biserici – biserica „Sf. Nicolae” – a fost inevitabil ca sătenii să construiască tot o biserică de zid. De data aceasta Berința nu mai iese din uzanțele vremii, ci se înscrie în seria bisericilor de zid ridicate de tinerele comunități greco-catolice în Baia Mare și localitățile din împrejurimi: Baia Sprie, Cetățele, Tăuții de Sus. Cu toate acestea, modelul real al noii biserici din Berința este sora ei mai mare, vechea biserică „Sfânta Paraschiva”, cu dimensiunile ușor reduse.

Biserica „Sf. Nicolae” are un amplasament foarte bun, pe vârful unei coline, cu vizibilitate bună din drumul comunal. Accesul se face printr-un drum secundar care conduce vizitatorul către accesul principal, pe latura sudică a bisericii. Este o biserică pe tipologie românească, cu foarte puține abateri de la tipar. Planul prezintă succesiunea celor 3 spații cu sacralitate crescătoare (pronaos, naos și altar) la care se adaugă un pridvor ermetic, așa cum se obișnuiește în Țara Chioarului. Absida altarului este decroșată și se arcuiește frumos în plan, sugerând cu mândrie materialul din care este realizată biserica: zidărie de piatră cu pereți groși de 60-70cm.

Turnul este solid și nu prea înalt. Din cauza amplasării bisericii pe vârful unei coline nu era foarte necesară înălțarea excesivă a turnului, mai cu seamă că meșterii erau confruntați cu provocarea rezolvării stabilității turnului în condițiile eliminării peretelui dintre naos și pronaos (ca element de sprijin pentru turn). Turnul este îmbrăcat în draniță și are o mică „poală” imediat deasupra coamei acoperișului bisericii. Galeria clopotelor, puțin ieșită în consolă, are parapetul închis cu scândură simplu decupată în colțuri în partea sa inferioară. Arcadele galeriei clopotelor sunt mărunte, greu vizibile în umbra fleșei turnului; sunt tratate miniatural, formate dintr-o înșiruire de 4 arce.

Ultima actualizare: 11:34 | 22.02.2024

Sari la conținut