Augustin Buzura

Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Copalnic-Mănăștur, Maramureș, România – d. 10 iulie 2017, București, România) a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor romane de succes și scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române.

Augustin Buzura a fost primul născut al soților Ilie și Ana (n. Micle) Buzura. A urmat cursurile preuniversitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare), absolvind liceul în anul 1955. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). În anul 1963 s-a căsătorit cu Maria Olimpia, născută Cardos, absolventă a Facultății de Filologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.

Augustin Buzura a debutat în literatură cu nuvela Pământ, publicată în revista Tribuna (nr. 8 din 25 februarie 1960), apoi a apărut un volum de nuvele, intitulat Capul Bunei Speranțe (1963). A fost redactor la revista Tribuna din Cluj și apoi secretar general de redacție la aceeași revistă. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. A fost director al revistei Cultura.
A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de mare cruce.

Romane publicate:
Absenții, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1970
Fețele tăcerii, Editura Cartea Românească, București, 1974
Orgolii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977 – carte distinsă cu Premiul Academiei Române
Vocile nopții (1980), Editura Cartea Românească, București, 1980
Refugii (1984)
Drumul cenușii (1988)
Recviem pentru nebuni și bestii, Ed. Semne, București, 1999
Raport asupra singurătății (2009)

Sursa: Wikipedia.org